Să luăm bacul (de la Zimnicea)

Pe parcursul liceului este inevitabil să nu auzi cel puțin de doua ori pe săptămână asta îți trebuie la bac, scuze că întreb, dar bacul…la ce-mi trebuie?. Nu vreau să fiu 100% un hater şi recunosc că e şi el important la ceva; ai nevoie de o diplomă ca să intri la facultate. Oare de ce cred că dacă facultățile ar accepta şi elevi care nu au bacul dat (sau luat) nimeni nu s-ar mai obosi cu acest examen? A da…pentru că am dreptate!

Dacă facultatea la care vrei să mergi nu are materie comună cu cei dai la bac, sunt 70% şanse să uiți tot ce ai învățat în momentul în care ai ieşit din sala de examen. Ce bine că nişte oameni deştepți şi cu prea mult timp liber (din America mai mult ca sigur) au făcut un studiu şi au demonstrat că mintea noastră elimină informațiile pe care le considera nefolositoare (mergând pe logica asta ar trebui să ne gândim de două ori atunci când uităm numele sau fața unei persoane, dar asta e o topică pentru altă dată). E trist, nu? Aici nu mă refer la cele 3 până la 6 luni de învățat pentru bac, mă refer la toată cicăleala primită de la părinți şi profi. Până la urmă părinții au dreptatea lor, vom fi mereu progeniturile lor, e normal să îşi facă griji pentru cât timp mai trebuie să ne întrețină şi să ne hrănească. Dar profesorii…?

Acum sincer, profesorii sunt cei mai tari. Oricând te simt că nu ai învățat îți spun pe un ton jumătate amenințător şi jumătate superior Vezi că  e pentru bac, ar trebui să fi ştiut asta deja şi nu, nu contează dacă eşti clasa a 9 a, sau a 8 a…sau a 3 a … bacul este important. Din nou, apare întrebarea de ce. Profesorilor le mai place să o bage pe-aia cum că bacalaureatul este examenul maturității… da’ de unde? De când integralele, Mihai Eminescu sau revoluția de la ’48 spun statului român dacă sunt eu sau nu în stare să iau singură decizii?

Dacă vrem ca bacalaureatul să fie într-adevăr un examen al maturității avem nevoie de întrebări mai bune decât AB=4, AC=3, BC=5, aflați aria (sunt numere pitagoreice, dacă te-ai prins de asta înseamnă, după standardele liceului, că eşti pregătit să le plăteşti profilor tăi pensia).

Poate sunt eu mai nebună, dar dacă am vrut cu adevărat un examen al maturității care să relfecte gândirea şi experiența de viață ar fi trebuit să sune astfel

Doreşti sa urmezi o facultate?

Te-ai gândit ce vrei să faci în viață?

Şcoala ți-a deschis orizonturile? Te-a făcut mai curios?

Ai reuşit se legi prietenii?

Doreşti să ai o carieră?

Ce părere ai de alegerile făcute până acum?

Intenționezi să îți întemeiezi o familie pe viitor?

Da ştiu, poate părea cel mai creepy chestionar din lume, dar sperând că după 12 ani de şcoală mai avem puțină minte şi puțin suflet rămas, nu ar fi mai relevant ca ele să determine dacă am reuşit să depăşim sau nu pragul copilăriei.

Mă îndoiesc că un astfel de examen va exista vreodată şi am impresia ca dacă ar exista cineva ar striga I volunteer!.

Omenirea nu e pregătită pentru o societate în care celor de sus le pasă cu adevărat de tânăra generație şi poate e mai bine aşa. În final elevii iau bacul şi profii câştigă bine din pregătiri. Happy end până la admitere…

Despre preteni

Nu am întânlit până acum un veritabil forever alone, un singuratic făra absolut niciun prieten. Bineînțeles, am văzut o groază care ar merita asta, dar, suprinzător, nimeni nu e în totalitate singur. Cred că e în natura umană, un fel de instinct care îți spune că berea e mai bună când o împarți cu prieteni.

Dar, dacă aveți minima experiență de viață…sau facebook… ştiți prea bine că prieteni pot deveni foarte uşor persoane demne de disperț. De la veşnicul înjunghiat pe la spate până la de ce i-ai dat like la poză?, Dumnezeu să îi binecuvânteze că prietenii sunt foarte importanți. Contează cum îi alegi, contează chiar foarte mult. Fiindcă odată ce îi ai, apare un instinci de posesiune şi îi iubeşti cum îşi iubea Ion pământul. Doar că trebuie sa fii atent să nu mori lovit cu o sapă din cauza lor. Cine ştie? În ziua de azi se poate întâmpla orice.

Eu cu nenumărații mei prieteni…glumesc! Am doar cinci prieteni, dar mie îmi sunt suficenți. Am ajuns la concluzia că ceea ce contează cu adevărat este ca tu şi amicii tăi să fiți pe aceiaşi lungime de undă.

Astfel, e ideal să găseşti nişte persoane cu care poți vorbi orice; să schimbi subiectul de la societate la religie, de la linguri la păianjeni, de la soare la lună, fără să ți se pară ceva ciudat. Dar mai presus de toate este râsul. Dacă prietenii tăi nu te fac să râzi şi în momentele cele mai grele în care ajungi să le spui Nu mă mai faceți să râd, vreau să fiu tristă ceva , undeva este foarte greşit.

Dacă ai ajuns până la final şi ce am zis eu aici nu e ceva nou şi deja ai nişte prieteni minunați şi nu ai aflat nimic nou…ei bine, poți oricând să foloseşti ce am scris eu într-un subiect doi la examenul de bac daca îți pică subiect despre prietenie 😀.